La ce metodă vrea să apeleze Partidul Laburist pentru a bloca acordul Brexit

La ce metodă vrea să apeleze Partidul Laburist pentru a bloca acordul Brexit
Publicat: 21/10/2019, 08:20

Ambele partide majoritare din Parlamentul britanic, cel Laburist și cel Conservator, al lui Boris Johnson, au încercat să obțină sprijin parlamentar, în cadrul votului de sâmbătă, asupra amendamentului care l-a obligat pe șeful Executivului de la Londra să solicite o nouă amânare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Un adjunct al ministrului britanic pentru Brexit, Sir Keir Starmer, a transmis că laburștii erau pregătiți să discute cu foștii aliați ai premierului Johnson, din Partidul Democrat Unionist și cu membrii Tory despre realizarea unui acord mai avantajos pentru ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

Posibilitatea conturării unor noi alianțe la nivelul Parlamentului de la Londra ar putea schimba planurile prim-ministrului Boris Johnson, acesta putând fi obligat să adopte o ieșire mai înceată din Uniunea Europeană sau chiar să abandoneze proiectul Brexit.

Executivul britanic se va opune amendamentelor aduse legislației Brexit privind uniunea vamală, ce urmează a fi publicate luni, argumentând că oferta actuală, propusă de UE, este disponibilă și că „amendamente distrugătoare” ar putea destabiliza încercarea actualei coaliții de a conveni asupra acordui.

Opoziția parlamentară și membrii Tory, dacă se aliază, ar putea să respingă programul de adoptare accelerată a legislației necesare acordului Brexit, în cadrul votului de marți. Confrom apreierilor actuale, există suficient spirjin din partea membrilor partidelor pentru varianta unui amendament privind uniunea vamală și pentru amânarea procesului de ieșire din UE.

Boris Johnson va primi sprijinul parlamentar luni, prin intermediul procesului de vot care ar putea valida aprobarea acordului privind Brexit, înainte ca membrii Parlamentului de la Londra să adapteze legislația în funcție de prevederile actualului acord.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Șoc în Europa. Ucraina atacă Rusia
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) 10 Lucruri de care să ții cont când alegi orașul în care să locuiești
×